• Teambuilding

    Despre curs:
    Fiecare om are o poveste, un talent, o pasiune. Dar in spatiul in care muncim zi de zi, printre colegi, chiar si printre prieteni, majoritatea dintre noi ne punem o masca de protectie, ne ferim sa ne descoperim foarte tare si sa ne aratam lumii pe de-a intregul. E normal asa pentru ca avem nevoie de intimitate, insa, uneori, e bine sa mai iesim din zona de confort, sa ne deschidem cutia cu "bunatati", sa mai lasam garda jos.
    Teambuilding-ul ne ajuta sa facem aceste lucruri. Prin intermediul activitatilor creative pe care le propunem, cei din echipa vor ajunge sa se cunoasca mai bine, sa se placa mai mult, sa interactioneze mai eficient.

    Activitatile de teambuilding sustinute de Daniela Militaru si Marina Ionescu au ca obiective:
    - dezvoltarea relatiilor in echipe de lucru
    - depasirea momentelor tensionate
    - descoperirea pasiunilor comune

    Atelierele se pot organiza pe departamente sau prin inscrierea fiecarui angajat la atelierul pe care si-l doreste, in timpul saptamanii sau in weekend. De asemenea, exista posibilitatea desfasurarii simultane pentru unele ateliere. Numarul de participanti poate varia intre 6 si 10 la cele creative si gastronomice pana la 20 de participanti la atelierul de dans.
    Atelierele se vor desfasura pe parcursul a 3 ore.

    Tematica atelierelor:
    - Ziua Aprecierii – participantii vor invata despre cum se ofera feedback pozitiv, despre ce aduce fiecare echipei – o zi in care participantii vor darui colegilor un zambet, o imbratisare, o vorba buna.
    - Ziua Culorilor – participantii se pot relaxa jucandu-se si experimentand culori pe carton sau panza. Participantii vor realiza propriile mandale, vor descoperi stilurile "art deco" si "art nouveau", se vor intrece in indemanare la origami sau la realizarea unor tablouri neconventionale.
    - Ziua Dansului Altfel – participantii vor experimenta stiluri de dans mai putin cunoscute din traditiile altor popoare si vor cunoaste povestea lor.
    - Ziua Gastronomiei – mancam sanatos, gandim sanatos - participantii vor avea ocazia sa gateasca si sa experimenteze tipuri de mancare raw-vegan.
    - Ziua Relaxarii – atelier de experimentare a unor tehnici scurte de relaxare ce pot fi folosite ulterior la birou sau acasa pentru a detensiona psihicul si corpul.
    - Ziua Improvizarii – participantii vor invata modalitati de exprimare emotionala si miscare scenica de la un actor. Si vor experimenta modul in care se manifesta un personaj sau un rol.
    - Ziua Competitiei (desfasurare indoor) – participantii vor experimenta prin activitati variate cum sa gestioneze proiecte si sa comunice in echipa.
    - Ziua Competitiei (desfasurare outdoor) - participantii vor experimenta prin activitati inedite: comunicarea si increderea in echipa, competitie/ colaborare, sincronizare si adaptarea la resurse.

    Cursul este sustinut de Daniela Militaru, psihoterapeut & life coach si de Marina Ionescu, psihoterapeut & trainer.